duminică, 15 noiembrie 2009

Două zeci şi doi de ani de la revolta „stegarilor”

Braşovenii au participat în număr mare azi-dimineaţă la comemorarea celor ce au decedat pe parcursul celor două zeci şi doi de ani de la revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987. Această revoltă reprezintă de atunci în mod neîncetat primul strigăt al românilor împotriva regimului comunist. Preţul a fost paisprezece vieţi.

Protestatarii au primit în urma acţiunilor întreprinse pedepse cu închisoarea. În ciuda cererilor de condamnare la moarte a protestatarilor din partea reprezentanţilor autorităţilor comuniste, cele mai mari pedepse au fost de trei ani şi au fost acordate pentru patru dintre muncitorii care s-au ocupat de organizarea coloanelor de manifestanţi: Gheorghe Duduc, Florin Mutihac, Aurică Geneti şi Sommerauer Werner.

De două zeci de ani, braşovenii nu au uitat niciodată de sacrificiul muncitorilor de la uzina „Steagul Roşu”.

joi, 12 noiembrie 2009

„Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti”

A fost şi la Cluj, în brumărel. Este acum la Iaşi între 12 şi 14 brumar 2009. Scopul este evident reuniunea producătorilor de obiecte bisericeşti. Dar ce obiecte! Clopote comandate electric, ceasuri ce se reglează prin satelit direct de la Frankfurt, toace electrice sau veşminte cu cristale Swarowski de o mie de euro sunt doar o parte din grozăviile pe care le putem întâlni la târg. Cred că deja lucrurile vorbesc de la sine.

„TOB este o expoziţie cu vânzare de unde preoţii şi enoriaşii pot cumpara şi contracta cele ce sunt necesare pentru ei şi bisericile pe care le păstoresc.”

Acum stau şi mă întreb ce înseamnă cuvântul „necesar” pentru aceşti indivizi? Vă întreb ceva şi pe voi: credeţi că sunt necesare bisericilor astfel de obiecte? Poate pe viitor angajăm la biserici câte un „cuvios DJ” care să ne „mixeze ritmurile de clopot şi toacă” şi slujbele. Aducem mai mulţi în cazul sărbătorilor mari. Poate este cazul să organizăm o paradă de modă cu haine bisericeşti (asta nu m-aş mira prea tare să se fi întâmplat deja). Ar fi frumos să organizăm chiar şi un concurs de „Mister Preot” sau „Miss Măicuţă”. Sau chiar pe amândouă! Imediat s-ar putea ca lumea să aprindă petreceri în loc de lumânări. O fac mulţi deja, dar încă nu în biserici. Haideţi să rupem liniştea şi calmul sufletesc al lăcaşurilor de cult, să le integrăm cu totul în lumea cotidiană şi să le transformăm într-o ramură a comerţului şi implicit a economiei! Haideţi să privatizăm bisericile!

Nu, asta este deja exagerat şi inutil! Biserica nu este o temă de dezvoltare a tehnologiei şi trebuie să rămână Casa Domnului, în care venim să vorbim cu El. Nu avem nevoie de microfon pentru ca Dumnezeu să ne audă. Mie nu mi se pare normal. Voi nu aveţi aceeaşi opinie?

Închei cu o legătură şi cu un mic citat ce mie mi se pare sugestiv şi potrivit: vom ajunge „să ne rugăm la printuri digitale cu Iisus”! (Cheloo, Paraziţii)

duminică, 18 octombrie 2009

Rulmentul Braşov la un pas de faliment

Situaţia este tot mai delicată. Numeroase jucătoare de la Rulmentul Braşov, sau C.S. Urban Braşov (cam tot aia…), au de primit restanţe de la club. În cazul neachitării pe deplin a salarilor, fetele vor deveni uşor, uşor libere de contract. Începând cu 14 octombrie, Alina Sordoc este deja liberă de contract.

Ce să faci… Acestea sunt urmări ale crizei financiare. Este păcat de acest club, actualmente Rulmentul fiind vicecampioana ţării. O echipă de Champions League în pragul falimentului. Sau… poate că dincolo de criză, există un lucru care dacă nu ar fi fost aşa, criza ar fi fost o simplă rafală de vânt mai puternică, dar nu destul într-atât încât să răstoarne acest mare club. Spectatorii… Vine lumea la meci?... Cu regăsire directă în vorba ‘ceea: „Prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul.”, vă voi povesti o discuţie pe care am auzit-o în autobuz, între doi oameni simpli, muncitori ce mergeau acasă de la lucru.

Unul din ei se apuca să povestească: „Ţin minte când m-am întalnit cu Titi.” (numele este dat în mod întâmplător întrucât nu l-am reţinut) „Şi mi-a zis să mergem la meci, la fete, la handbal. Şi l-am întrebat dacă mai găsim bilete. Mi-a spus să dea un telefon că poate ne bagă o cunoştinţă de-a lui acolo. A sunat, dar cică nu putea, că era nevoie să îi fi zis mai din timp. Până la urmă am căzut de acord că mai bine bem ceva decât să cumpărăm bilete.”

Celălalt aprobă şi afirmă că şi el a vrut o data să meargă la meci şi tot aşa, nu mai putea să „îl bage” o cunoştinţă. Şi s-au gândit ei că mai bine cumpără ceva de băut şi se uită la televizor că e mai ieftin aşa.

Apoi au început amândoi să se plângă de situaţia echipei. Că jucătoarele sunt pe cale să plece, că Doru Florescu (patronul echipei noastre de sub Tâmpa) nu a făcut decât să prelungească agonia, că echipa oricum avea să dea faliment, câte şi necâte…

Păi cum mama măsi-i să nu se afle echipa în situaţia în care se află din moment ce voi idioţilor preferaţi să intraţi la meci moca sau deloc. Cât costă un bilet? Ştiţi? Eu unul nu am auzit să coste mai mult de 15 lei. E o echipă de Champions League, o echipă de talie mondială. Dacă nici pentru asta nu merită sa dai nişte amărâţi de 15 lei, pentru ce spectacol sportiv mai merită?! Nu zic că toţi ce nu merg la meci sunt vinovaţi, poate că unii întradevăr nu au bani, sau ştiu eu ce… Dar să preferi băutura în locul unui meci şi apoi să fi într-atât de inconştient încât să te miri şi să te întrebi de ce dă echipa faliment?! Penibil… Ruşine!

Unii poate nu ştiu că în alte ţări, de exemplu în Olanda, meciurile nu se dau la televizor decât contra unor sume mari, mai mari decât costul biletelor de intrare în arenă, care nici ele nu sunt foarte ieftine. Poate că unii nu ştiu că un bilet la un meci al lui Chelsea costă echivalentul a 200 de lei. Şi Stamford Bridge e aproape plin la fiecare meci… Şi are puţin mai mult de 42.000 de locuri, 42.055 mai exact! Am dat exemple din fotbal pentru că îl cunosc mai bine… Este chiar păcat de echipa asta a noastră, de Rulmentul Braşov, o echipă de care putem fi mândri nu doar noi braşovenii, ci întreaga ţară, toţi românii. Doamne ajută, echipa merită sprijinul nostru şi al Tău!

marți, 6 octombrie 2009

Luna mea

Lumina lunii şi unda şoaptelor ce-mi cutremură oceanul vieţii,
De-acum pururea învălurit...

La mulţi ani!

Al tău

Eşti ilustra stea de noapte,
Norul alb între gri nori.
Eşti apusul de tristeţe,
Răsăritul de fiori.

Eşti oceanul din deşerturi,
Apa mea din secetă,
Floarea mea de fericire
‘n-ofilirea veşnică.

Tu eşti pumnul de iubire
Pe care vreau s-o înghit,
Lacătul liniştii mele
Cu care vreau să mă-nchid.

Eşti persoana ce-mi dă aripi
Şi mă duce-n braţe-n zbor,
Un pretext adus trăirii
Şi motivul să nu mor.

Nu-ţi dau luna de pe cer,
Nici nu cred că ţi-ar plăcea.
N-avem loc de ea în casă,
Nici nu cred că vom avea.

Ea e pentru noi acolo
Şi străluceşte de zor.
S-o privim pentru un zâmbet
Când n-om mai putea de dor!

Vreau să cred fără-ndoire
Că pentru tine e tot.
Eu îţi jur că eşti frumoasă,
Fără tine, ştiu, nu pot.

Uită tu de lumea asta
Şi iubeşte-mă de tot!
Fă ce vrei acum din mine,
Nu uita, sunt al tău tot!

Rareş-Glad Colomei

miercuri, 23 septembrie 2009

Simt

Văd şabloane, prea strâmte,
Întinse prin societate,

Văd idei preconcepute,
Cauzatoare de moarte.

Văd soare, şi luna,
Văd eclipse de nori,

Văd iadul, departe,
Şi doar flăcări în zori.

Aud şoapte, ce urlă,
Şi-s pline de mânie,

Aud paşi, noaptea,
Tropăind pe lânga mine.

Aud iarba, foşneşte,
Întreabă: „De ce?”,

Aud pomii, înţelepţii,
Cum răspund la orice.

Miros comploturi
Şi mă tem uneori,

Nu vreau să gust din apa
Celor lipsiţi de dor.

Simt sânge, pe buze,
Când îmi rostesc imnul,

Şi mă umplu de mândrie,
Când îmi ating drapelul.

Văd idei, de geniu,
Trântite la pământ,

Aud altele, poate mai bune,
Băgate în mormânt.

Văd îngeri, şi oameni,
Ce nu te lasă să-i ridici,

Mă tem să nu piară naţiunea,
Te implor să ne ajuţi!

Rareş-Glad Colomei

joi, 17 septembrie 2009

Un mic omagiu adus victimelor comunismului

Aiud - 14-09-2009 - Înălţarea Sfintei Cruci

video

video





sâmbătă, 29 august 2009

Încep să văd alb-negru

De fulgi de gheaţă mă lovesc
Şi parcă mă dezbină
Şi-n zare-ncerc într-una să privesc,
Dar parcă totul se termină.

Nimic pe lume nu mă bucură
Şi nici nu mă atinge,
Simţul l-am pierdut deja
Şi nu simt că mă ninge.

Simt doar durerea, atunci când trebuie
Şi falsa plăcere,
Mă bucur că încă realizez
Că multe lucruri sunt efemere.

Mă simt ghidat de voia altcuiva,
Zadarnic încerc să evadez.
Totul se lasă greu pe poala mea,
Tremur şi deviez.

De calea ce tocmai mi-am propus-o,
Ce-n minte am adaugat-o,
Mă tem să nu îmi fie ştearsă.
Încă nu e, iat-o!

Îmi impun în sine
Să fac doar lucruri bune,
Să nu naufragiez pe-o insulă
A gândurilor nebune.

Vâslesc cu disperare,
Da-ncet să nu m-audă
Că mi-ar lua vâslele şi m-ar lăsa
Cu mintea nudă.

Cu bluza udă şi plină de sudoare
Ajung la mal, păşesc, nisipul doare,
Duios, încrezător, privesc spre soare,
Îngenunchiez şi spun o rugăciune, tare!

Urlu spre cer, cu mâinile împreunate,
Mi-e greu şi cer putere, să trec la fapte.
Sunt încrezător, însă ei îmi insuflă teamă,
Dar ştiu că pot înca să smulg din copacul fericirii o poamă.

Îmi închid ochii, îmi cer iertare,
Îi deschid, din nou uitându-mă spre soare.
De astă dată nu mă doare şi zâmbesc,
Mă ridic din genunchi şi spre uşă mă-ndrept.

E uşa firii şi-a adevărului profund,
Dar lacătul nefericirii încruntat o ţine-nchisă.
M-opresc din mers şi o privesc-ndelung
Şi văd de partea dreaptă o fereastră-ntredeschisă.

Alerg spre ea, cu mâna să o prind,
O văd cum se închide, văd speranţa murind.
Mai e timp să o salvez, cu mâna să o proptesc.
E prea târziu, s-a-nchis, nu mai pot nici să grăiesc!

Şi totuşi, nimic nu e pierdut,
Chiar şi valurile mi-o şoptesc.
Prin uşă ştiu că pot să trec,
De partea cealaltă s-ajung.

Mă-ntorc, mă-ncred în valuri,
Din nou privesc spre cer,
Din nou văd zâmbete de soare,
Din nou piedici de fier.

Confuz, mă zbat să nu cad pradă preauitării,
În subconştient mi se poartă un adevărat război.
Ei mintea-ncearcă să îmi controleze,
Dar nu mă las, nici nu mă voi!

Mă zbat şi reuşesc pentru-o secundă
De tot să îi ignor,
Dar iar 'i-aud după aceasta
Cum urlă toţi în cor.

Să renunţ, să cedez, să mă predau
Sunt ale lor soluţii,
Cum am mai spus: n-o să renunţ!
Voi rămâne treaz, precum bufniţa nopţii.

Mă ridic încă o dată în picioare
Şi uit complet de ei acum.
Încep s-alerg cu capu'-n faţă,
Asemenea unui berbec nebun.

Şi mă apropi tot mai mult de poartă
Şi parcă tot mai mare e,
Încep să urlu dintr-odată
Şi o lovesc din plin.

După furtuna sunetelor
Ce mintea-mi inundau acum o secundă,
Linişte se făcu,
Gălăgia deveni mută.

Culorile în faţă se preschimbă
În forme iluzorii
Menite să-mi dezmiardă ochii
Şi mă cuprind fiorii.

E pentru prima dată, în ultima perioadă
Când pot ca să clipesc
Fără să-mi pierd gândirea,
Să uit tot ce-mi doresc.

E un sentiment vechi
Şi totuşi nou,
Îmi amintesc că îl ştiam cândva
Şi-acum îl ştiu din nou.

Defapt am ştiut tot timpul,
Dar ei vor să n-o fac.
Vor să-mi impună respectul,
Să uit mai tot, să mă supun, să tac.

Şi asta nu doar mie,
Ci multora şi doare!
Există însă şi-o salvare,
Speranţa niciodată nu moare!

Şi niciodată nu vor avea cum să mă facă
Să uit totul şi să le mulţumesc,
Eu niciodată n-am să uit
Ceea ce cu adevărat iubesc!

Rareş-Glad Colomei

joi, 11 iunie 2009

Inspiraţie în preajma teracotei

E cald! Lângă ea e cald! Dacă nu ai grijă te poţi arde...

De ea te poţi rezema şi privi în gol şi în orice direcţie, fără să îţi deranjezi mintea cu nimic altceva. Ea te linişteşte, ea te sprijină, îţi poate da idei şi îndrumări, te poate relaxa. Ea îţi poate rosti, îţi poate recita, îţi poate şopti, îţi poate îngâna cântece, te poate adormi, te poate lăsa să-i dormi în poală... somn uşor, vise plăcute!

Îi poţi mulţumi, îi poţi vorbi, îţi poate vorbi înapoi. O poţi întreba, îţi poate răspunde. Îi poţi face cu ochiul, îi poţi face cu mâna, o poţi săruta, o poţi lua în braţe. Îi poţi scrie poeme de dragoste, îi poţi scoate limba fără să se supere. Îi poţi pune piedică, iar ea să înţeleagă.

Îi poţi zâmbi, făcând-o astfel să se bucure. Îţi poate zâmbi la rândul ei, bucurându-te şi tu de asemenea. O poţi bate uşor cu palma, o poţi gâdila, o poţi ciupi, o poţi muşca.

Te poate privi îndelung, te poate pătrunde cu ochii, poate vedea în tine dincolo de aparenţe, te poate crede, te poate convinge, poate avea încredere în tine. O poţi privi îndelung, o poţi pătrunde cu ochii, poţi vedea în ea dincolo de aparenţe, o poţi crede, o poţi convinge, poţi avea încredere în ea. Vă puteţi privi îndelung, vă puteţi pătrunde cu ochii unul pe celălalt, puteţi vedea în voi dincolo de aparenţe, vă puteţi crede reciproc, vă puteţi convinge unul pe altul, puteţi avea încredere unul în celălalt.

Ea este speranţă şi dragoste, oglindire şi muzică, ramă şi portret, culoare şi nuanţă, inspiraţie şi zâmbet, adevăr şi lumină. Vă puteţi îndrăgi, puteţi ţine unul la celălalt, mai puţin, mai mult, vă puteţi iubi! Poate fi o sobă... Dar poate fi mult mai mult decât atât!

Rareş-Glad Colomei


Acest text a apărut şi în revista Colegiului Naţional de Informatică Grigore Moisil” - Braşov, revistă intitulată „Punctul pe Info”.

Cu ocazia primei postări doresc să adaug că am creat acest blog din dorinţa exprimării pe o nouă cale.