joi, 12 noiembrie 2009

„Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti”

A fost şi la Cluj, în brumărel. Este acum la Iaşi între 12 şi 14 brumar 2009. Scopul este evident reuniunea producătorilor de obiecte bisericeşti. Dar ce obiecte! Clopote comandate electric, ceasuri ce se reglează prin satelit direct de la Frankfurt, toace electrice sau veşminte cu cristale Swarowski de o mie de euro sunt doar o parte din grozăviile pe care le putem întâlni la târg. Cred că deja lucrurile vorbesc de la sine.

„TOB este o expoziţie cu vânzare de unde preoţii şi enoriaşii pot cumpara şi contracta cele ce sunt necesare pentru ei şi bisericile pe care le păstoresc.”

Acum stau şi mă întreb ce înseamnă cuvântul „necesar” pentru aceşti indivizi? Vă întreb ceva şi pe voi: credeţi că sunt necesare bisericilor astfel de obiecte? Poate pe viitor angajăm la biserici câte un „cuvios DJ” care să ne „mixeze ritmurile de clopot şi toacă” şi slujbele. Aducem mai mulţi în cazul sărbătorilor mari. Poate este cazul să organizăm o paradă de modă cu haine bisericeşti (asta nu m-aş mira prea tare să se fi întâmplat deja). Ar fi frumos să organizăm chiar şi un concurs de „Mister Preot” sau „Miss Măicuţă”. Sau chiar pe amândouă! Imediat s-ar putea ca lumea să aprindă petreceri în loc de lumânări. O fac mulţi deja, dar încă nu în biserici. Haideţi să rupem liniştea şi calmul sufletesc al lăcaşurilor de cult, să le integrăm cu totul în lumea cotidiană şi să le transformăm într-o ramură a comerţului şi implicit a economiei! Haideţi să privatizăm bisericile!

Nu, asta este deja exagerat şi inutil! Biserica nu este o temă de dezvoltare a tehnologiei şi trebuie să rămână Casa Domnului, în care venim să vorbim cu El. Nu avem nevoie de microfon pentru ca Dumnezeu să ne audă. Mie nu mi se pare normal. Voi nu aveţi aceeaşi opinie?

Închei cu o legătură şi cu un mic citat ce mie mi se pare sugestiv şi potrivit: vom ajunge „să ne rugăm la printuri digitale cu Iisus”! (Cheloo, Paraziţii)

Un comentariu: